Joi 09 Apr 2009 |
|
Anghel Denisa clasa a-II-a |
 |
 |
 |
|
Anghel Denisa clasa a-II-a, Şcoala nr.1 Petrăchioaia
MARIA , POETA CLASEI  Toti colegii stiau despre Maria ca este o poeta deosebit de talentata. La compunere aparea cu lucrari in versuri, perfecte, fiind citite cu placere de acestia.In realitate lucrurile stateau cu totul altfel. Acasa, bunicul Mariei, care locuia cu ei, se inchidea toata noaptea in biblioteca, iar a doua zi ii dadea nepoatei lucrarea facuta. Nimeni nu stia de taina aceasta, nici macar parintii care se bucurau de potopul calificativelor de " foarte bine"din carnetul de elev al Mariei. Azi asa, maine asa, pana cand fata a inceput sa-si ia in serios rolul de poeta. Crezand ca poetii au tot timpul aerul preocupat, ganditor, isi schimba si ea fizionomia, umbland mereu mohorata, de parca in capsorul ei de se elaborau atunci niste "perle" de mare genialitate. Cand se intalnea pe srada cu colegii sau la scoala acestia o strigau veseli : "Ce mai faci poeto ? " ea tresarea ca trezita dintr-un vis, se uita la ei ca la niste biete ganganii si raspundea plictisita : "Bine!", dupa care intra in lumea ei de aureole. Nu se mai juca in timpul liber asa cum faceau colegii ei sau cum facea ea altadata. Ar fi fost sub demnitatea unei poete. Aceasta situatie ar fi durat mult si bine, daca, intr-o zi clasa Mariei nu ar fi organizat un concurs de creatie literara. Toti erau convinsi ca Maria va castiga concursul ;doar era "poeta clasei , nu ? Tema concursului a fost "Primavara ", subiect ce urma a fi tratat liber de fiecare participant. Sigura pe ea , Maria a inceput sa scrie : "Primavara vine … ", dar dupa cele doua cuvinte s-a oprit. Sigu ca vine , dar ce face ea ?! Ce aduce ? Si mai ales cu ce poate rima ? Idei avea destule, dar nu le putea asterne pe hartie. Daca ar fi fost bunicul langa ea, totul s-ar fi desfasurat normal. Dar asa…. Din celelalte banci se auzeau scartaitul penitelor si fosnetul hartiilor. Trebuia sa scrie ceva, ca doar de asta venise, nu .Dupa o lunga pauza a refacut versul inceput "Primavara este aceea care/ Ne imbie la plimbare…". Nimic nu mai putea aparea din ceata de sub fruntea incruntata de poeta. Ii sa plece, sa se duca acasa si sa planga. Poate ar fi fost mai bine sa lipseasca de la scoala, in felul acesta ar fi ramas cu fata curata. O sa spuna ca pur si simplu nu a avut inspiratie.S-a hotarat sa spuna tuturor adevarul, acela ca n-a scris niciodata versuri, cu atat mai mult o poezie intreaga , fiindca ea nu este o poeta cum au crezut toti, ci o mare, mare mincinoasa.Odata cu luarea acestei hotarari, s-a simtit eliberata de gandurile ce o framantau. Fara sa-si dea seama, a inceput sa deseneze. A schitat o campie, un soare, pasari, un grup de oameni ce se bucurau de acest anotimp frumos. Cand s-au strans lucrarile, terminase si ea desenul. A predat desenul cu o mare strangere de inima.Comisia a apreciat ca originala armonizarea versurilor cu desenul. Au chemat-o si au sfatuit-o insistent sa se apuce de desen pentru ca dovedea un mare talent. De atunci Maria nu mai este "poeta " clasei este o mica pictorita facandu-i mare placere, mai ales ca in familie nimeni nu avea inclinatie catre arta. |
|
Barbu Monica Maria - Liceul Teoretic "Ioan Petruş" Otopeni Iarna | | Toamna | | | | | | După câteva săptămâni de la sfârşitul toamnei, începe rar să ningă, câte un fulg. Animalele pădurii stau liniştite în ascunzătorile lor. Ciripitorile care au mai rămas, se ghemuiesc prin colţuri întunecate sau in scorburi abandonate. Peştişorii dorm în nisipul cald al iazului, aşteptând sosirea primăverii. | | Din depărtări se iveşte toamna, cu o haină de aramă lungă, mare şi foşnitoare. Cum păşeşte, când păşeşte, totul se transformă într-o mare de flăcări. Vântul îţi bate la uşă, iar totul se îngălbeneşte în faţa ei. Păsările se ridică la cer luând vântul în aripi. Norii plâng la vederea ei. Florile îmbătrânesc şi îşi culcă în patul rece şi moale petalele rămase. | | Mai târziu, după câteva zile, totul se transformă într-un înveliş invizibil, protector, pentru plantele şi gâzele prinse în tăişul vântului. | | | | În sfârşit, soarele se ridică lângă amicii lui, norii, străbătând toată câmpia. | | | | Scrisoare către Moş Crăciun | | Dragă Moşule… | | | | Aşteptându-te ca în fiecare an, m-am gândit sa-ţi las şi eu sub brad o mică scrisoare. Pe la începutul lunii decembrie, tatăl meu a adus un mic pui de căţel, de numai două luni. Eu mi-l imaginam cu totul şi cu totul altfel decât era. Tata m-a chemat să îl duc până acasă; mi-a fost de ajuns doar o privire şi m-am ataşat de el. E deştept, inteligent şi frumos, deoarece părinţii lui au câştigat multe premii la diferite concursuri canine. Mama lui e Rottweiler, iar tatăl e Ciobănesc german. El e la mijloc, are înfăţişarea mamei şi inteligenţa tatălui. La început a fost cam timid, până s-a acomodat cu locul. L-am dus la bunici, dar în drum am mers şi la supermarket; aveam un balon în maşină, el sigur că de plictiseală l-a spart. Apoi, când ne-am întors la maşină, de emoţie a sărit pe scaunul şoferului şi a urinat acolo. Tata scotea aburi, iar mama râdea. I-am cumpărat bunătăţi pentru la bunici. Acolo, bunicii au fost încântaţi. Dragă Moşule ! ai suflet bun şi adu-i şi lui ceva mai special. Cu drag, Monica. |
|
|
|
|
|
|
